DE ȚINUT MINTE   Leave a comment

Ieri, într-o joi de acum 26 de ani, a început revolta de la Cluj. Eu eram în concediul legal de odihnă, mă afundasem în rafturile cu cărți și făceam ordine în bibliotecă. Habar nu aveam ce se întâmplă în Cluj. Seara ne-am întâlnit cu prietenii noștri, Ciurgăuanii. Abia atunci am deslușit evenimentele ce se încingeau și în Mănăștur. Am vrut să ne alăturăm coloanei ce cobora spre Fabrica de bere, dar femeile noastre s-au pus plângând în ușă. Avem copii de crescut! Unde vreți să mergeți? N-auziți că se trage? Am rămas acasă cu inima strânsă. Nu de frică ci de regrete.

A doua zi am coborât în centru, la servici. Am mers cu Traian Vedinaș, cu marea de oameni, în Piața Mihai Viteazu. Cineva scosese un televizor pe geam. Doina Cornea vorbea de undeva cu o voce tremurândă. De emoție. De frică,  cine mai poate ști. Am îngenuncheat la un moment dat cu toții. Cineva se ruga pentru cei deja morți.

Comunismul căzuse. Așa credeam atunci. Acum nu mai cred. „Comunismu’ n-o muritu’, Numa-un pic s-o hodinitu’.”

Posted 18/12/2015 by molarudeminte in Uncategorized

DILEMELE MELE DE WEEKEND   Leave a comment

DILEMELE MELE DE WEEKEND

CAMPANIE DE ÎMPĂDURIRE
Încep chemările la campaniile de împădurire. Aiurica [o ador pe Aurica Corpodean, de-asta îi și spun așa :)], trimite un mesaj de plantare pe pășunea comunală de la Mărișel. Qui prodest? Cui îi va folosi această viitoare plantație? Localnicilor care din asta trăiesc? Din hăcuirea fără milă a pădurilor seculare? Câți din cei îmbogățiți din secure au plantat măcar o dată un copac?

NU, nu voi participa la campanii de împădurire în ocoalele celor care au ras păduri întregi în doar 20 de ani. Mergeți în Apuseni sau oriunde altundeva în Carpați, sau în Subcarpați, ori la câmpie, să vedeți ce-a mai rămas din mândrețea verde a României. Așa că să mai terminăm cu aceste campanii fără rost. Eu am prins Lumea Pierdută din Padiș sub formă de pădure. Acum e sub formă de pădure rasă. Aș putea să vă spun multe povești adevărate și triste, cu fotografii document, dar mă abțin. Și, ca să pun cireașă pe acest tort de cacao, întreb și eu (ca prostu’, na!): ce se mai aude cu frumosul proiect al primăriei clujene „Un copil, un copac”.

PARCURILE ETERNITĂȚII
Am avut cu ceva ani în urmă un proiect similar, doar că era destinat prelungirii vieții după moarte. Se numea, proiectul meu, „Parcul Eternității” și prevedea ca la decesul fiecărui om în locul hidoaselor monumente funerare, tone de beton apăsând peste cei înhumați (fie-i țărâna ușoară, hahaha!), să fie plantat un pom. Vă puteți închipui cu ar arăta astfel dealul dintre Mănăștur și Zorilor, acum o pădure de cruci? Ați putea merge printr-un asemenea „cimitir” și ziua și noaptea fără nicio temere. V-ați duce în vizită la cei înhumați sau incinerați cu inima ușoară și speranța că sufletul lor sălășuiește în copacul sădit spre veșnica lor pomenire. Și, așa cum acum majoritatea își făuresc „garsoniere” pentru somnul de veci, ați putea să vă alegeți din timpul vieții soiul de copac preferat, ba chiar să-l și plantați și să-l îngrijiți până la despărțire/contopire.
copac4

ÎMPĂDURIȚI DEȘERTUL DIN VOI
Cum ar fi ca în fiecare primăvară să încercăm să sădim câte un copac în deșertul din noi? Mie unul mi-ar place să-mi răsară primăvara, pe frunte, tinere lăstare înfrunzite cu idei proaspete. Fiecare cu bonsaiul lui pe cap. Ar fi frumos, nu că?
copac

CA(P)TIVIA   Leave a comment

Postul de azi al Oanei (Calamar în sos de iaurt) mi-a adus aminte de o întâmplare vesel-tristă trăită de un fost coleg de servici (pe vremea când eram un fericit slujbaş al statului la Casa Municipală de Cultură). Ioan Avram, căci depre el este vorba, un virtuos al viorii, era într-un turneu prin Franţa cu ansamblul folcloric al CMC. Aşa că, fericit de soartă şi rătăcit pe marele bulevard parizian, Champs Elysee, Nelu al meu se aşeză tacticos, la ora prânzului, pe una din nenumăratele bănci ce populează pe kilometri întregi cea mai faimoasă stradă din Paris, pregătindu-se, ca tot românul călător, să ia masa în marele oraş. Cum altfel decât cu o conservă de carne, o baghetă cum numai francezii o ştiu face în nu mai puţin faimoasele lor boulagerie. Nu înainte de a lua un aperitiv tradiţional, recte o gură sănătoasă de pălincă neaoş oşenească, omul fiind de prin partea locului la origini (aici trebuie să mă documentez mai abitir dacă Ardudul e în Ţara Oaşului au ba).

Deci, după o duşcă de pălincă Ion al meu deschide cu brişca din dotare o suculentă conservă de carne şi, întingând în cutie cu bagheta încă aburindă, dă să îmbuce primul dumicat. Moment în care boschetarul cu care împărţea banca pe Champs Elysee scuipă scârbit într-o parte. Nedumerit, prietenul meu îi întinde generos o bucată de pâine, sticla de pălincă şi conserva, invitându-l în limba universală a pantomimei, însoţită de îndemnuri româneşti, să împartă bunătatea unui prânz frugal dar servit pe marele bulevard. Boschetarul îl refuză de-a dreptul furios, făcându-i cu indexul împlântat în tâmplă semnul universal ce semnifică în orice limbă „eşti dus cu capul”. Nedumerit, omul nostru, Nelu adică, mai trage o duşcă spre lămurirea sclifositului boschetar cum că băutura asta-i mană cerească pentru un vagabond ca el, ca parizianul adică, şi cu poftele stârnite de tărie se apucă să mănânce cu poftă din conserva care, după spusele lui, avea un gust minunat şi cubuleţe de carne suculentă cum conservele din carne de vită din România nu aveau nicicum (omul meu era un connaisseur, parol).

Cu un ultim efort lămuritor, cu faţa transfigurată de greaţă, parizianul îi arată românului că era gata să îngurgiteze o conservă … pentru câini! Daaa, amicul meu luase bunătatea de conservă dintr-un supermarchet, orientându-se după preţ şi după desenul de pe etichetă – bucăţele din carne de vită. Nimic nu l-a putut opri pe Nelu Avram să nu mănânce cu poftă toată conserva aceea, spunându-mi că a fost una din cele mai bune conserve de carne de vită mâncate vreodată de el!

**********************

Pisica mea e o sclifosită. Nu mănâncă decât conserve GOURMET, pastete, adică pateu sau, eventual, cu mici bucăţele din carne de somon, ton, pui sau curcan. Şi vreau să vă spun că mă abţin cu greu să nu-mi ung şi eu o felie de pită cu pateurile alea pentru că au un miros ademenitor spre demenţial. Nu m-aş mira dacă într-o bună zi n-o să împart şi eu conservuţa matinală cu Ţunika mea, mai ales că ea devine tot mai mofturoasă şi trebuie să arunc seara hrana neconsumată peste zi de domnia sa!

Dacă aţi gustat careva din delicatesurile pisiceşti să-mi daţi de veste, cu amănunte. Aşa cum ne-a scris şi Oana.

http://zaineasca.ro/calamar-in-sos-de-iaurt/

DILEMA DE MARŢI   Leave a comment

epilare„80% reducere pentru epilare definitiva. Abonament pe 1 an cu sedinte nelimitate!” Aşa zice un anunţ postat pe internet. Cum vine asta, oameni buni? Trebuie să te supui chinurilor UN AN DE ZILE, cu NENUMĂRATE şi NELIMITATE ŞEDINŢE ca să scapi de surplusul capilar??? Trebui să fii dus cu pluta bine de tot ca să te supui, pe banii tăi, la un asemenea tratament PE UN AN ÎNTREG!!!
Ori e un abonament mascat de SERVICII pentru MASOCHIŞTI???

Posted 12/02/2013 by molarudeminte in Dileme

Tagged with ,

DILEMĂ POST FESTUM   Leave a comment

Intenţionat am lăsat să treacă ceva vreme de la eveniment pentru a nu fi acuzat că fac anti-reclamă. Deci, am primit un mesaj pe e-mail în care eram înştiinţat că vine în Cluj un guru din lumea largă (Grecia? Australia?), Nik Halik pe numele lui, prezentat drept „primul astronaut certificat civil al Greciei, investitor si multimilionar”. Omul era dispus, pentru o sumă „modică” de 449 de lei (aprox. 100 euro), să ne dea la cheie soluţii pentru problemele noastre de toate zilele, respectiv cum sa devii imun la recesiune, cum sa generezi venituri pasive, cum să-ţi transformi pasiunile în „cash” (caşcaval pe româneşte), cum să-ţi transformi visele în realitate.

Nu comentez mai mult, deocamdată. Vă las pe voi să parcurgeţi prezentarea postată pe slideshare şi să trageţi concluziile de rigoare.

Eu mă întreb sincer, cârcotaş şi dubitativ cum mă ştiu şi mă ştiţi: de ce dracu, Doamne iartă-mă, nu l-au pus grecii prim ministru pe primul lor cosmonaut civil certificat, să-i scoată basma curată din datoria aia imensă, de multe miliarde de euro, în care s-au băgat cu voia lor? De ce nu-l plimbă de-a lungul şi de-a latul Peloponezului, ba chiar şi prin sutele lor de insule şi insuliţe, să-i scape de greci de datorii şi sărăcie şi să facă din Grecia noul El Dorado al lumii noi, iar din greci un popor de trilionari (un bilion = o mie de miliarde, un trilion = un milion de miliarde)?

DILEMA DE WEEKEND   1 comment

Aglomerație mare pe Kogălniceanu. De uniforme. Nu de elevi, nuuu, că ăștia nici nu mai știu cum arată o uniformă de școlar. E vorba de uniforme polițienești. De la Rutieră, Comunitară și Jandarmerie. Ciopor de echipaje mixte. Strada Kogălniceanu e barată de la Colegiul Racoviță în jos, spre biserica reformată ce e păzită de  Sf. Gheorghe omorâtorul de balauri. Măi să fie, nu văd nicio tarabă, deci n-a fi niciun târg. Cu coada ochiului surprind doi purtători de pancarte înfășurate pe niște bețe, dar nu pot desluși nimic din textele care se bănuiesc postate pe ele. Pe strada Kovacs Dezso, cea mai scurtă uliță din Cluj, se circulă într-un singur sens, spre Avram Iancu, unde o altă barieră interzice accesul spre locul protejat de atâta amar de forțe de ordine.

Ce să zic mai mult, poate că ceva iredentiști vor să demonstreze pașnic și să ceară dezlipirea Transilvaniei de Patria Mumă. Iar administrația, pioasă și îndatorată ungurimii revendicatoare, le acordă toată asistența necesară înfăptuirii acestei revendicări.

Altă „iesplicație” n-am. Nici n-am nevoie. Că doar n-oi muri de curiozitate. În fond, ăsta-i tainul meu cotidian de nedumeriri. „Dubito, ergo sum.” Dacă aflați ceva mai concret, dați și voi de știre, să afle și presa nătăfleață, că până la ora asta nimeni nu zice nimic.

Hai, pa, uichend așa cum vi-l doriți. Mă duc să mă uit la tenis. La cupa Devis. Sper să fie de vis. HAI ROMÂNIA!!!

Imagine2069 Imagine2070 Imagine2071

Posted 01/02/2013 by molarudeminte in Dileme

ETERNA DILEMĂ   Leave a comment

Mă enervează la culme știrile care atentează la I.Q.-ul cititorilor. Dar dubiul meu se leagă și de faptul că, de ce nu, chiar autorul/redactorul/editorul/răspândacul să fie sărac/săraci cu duhul și să creadă că într-adevăr faptele relatate s-au întâmplat aievea cum ne sunt transmise. Din această categorie (pe care eu o subsumez sintagmei „prost să fii, dar să-ți revii”) face parte și gogomănia următoare.
Chiar așa de americani ne credeți?
testoasa

Posted 26/01/2013 by molarudeminte in Dileme

Tagged with , , , ,