Archive for Iulie 2011

MUNCA, BATALIONUL DISCIPLINAR LA ROMÂNI   Leave a comment

„Dacă nu îşi va lua corigenţele şi bacalaureatul la toamnă, va merge să-şi caute de muncă şi o să înveţe când o să-i vină mintea la cap.” (CTP, despre fiul său corigent)

Îmi pare sincer rău de necazul lui CTP, dar nu mă pot abține să nu remarc, cu neplăcută surprindere, că și la un moralist de talia lui este manifestă această tară, această anatemă națională: MUNCA. Vai de cel ce-a greșit ceva. Este imediat amenințat cu MUNCA!

Nu și-au luat loazele bacalaureatul? Să se pună cu burta pe carte și să-l ia până se coc strugurii, că de nu, vai de capul lor va fi: vor trebui să muncească! Iar dacă-și vor lua bacu’ ce se va întâmpla cu toți luzerii ăștia? O vor duce mai bine? Vor putea tăia frunze la câini, vor mânca covrigii atârnați de cozile maidanezilor, vor huzuri fără grija zilei de mâine?

Am remarcat de multe ori că avem o apăsare națională pe creierul colectiv în legătură cu munca. Nimic nu poate fi mai josnic, în accepția intelectului colectiv, decât să ajungi să muncești. Iar cea mai cruntă amenințare pentru un copil este că va ajunge cioban la oi! Dar brânza, laptele, smântâna și untul vă plac, nu-i așa? Și cine ne dă nouă toate aceste bunătăți? Vaca și oaia și capra cu trei iezi, nu?. Dar săracu’ păcurar, baciul muntean și cu cel vrâncean, ori sibian mai nou, ei ce ne dau? Eventuale subiecte mioritice la proba de limba și literatura română. Și, de cele mai multe ori, ne dau prilejul să ne amenințăm copii neascultători că așa vor ajunge și ei dacă …

Oameni buni, nici o muncă nu poate fi mai degradantă decât lenea, nemunca, traiul pe vătraiul asistenței sociale etc. Dacă am ajuns să ne amenințăm odraslele cu pedeapsa muncii, vai nouă! Să nu ne mai mirăm că progeniturile ultimilor 10-15 ani nu vor să devină altceva decât maneliști și fotbaliști. Eventual fotomodele, mânca-le-ar mama pe ele de asistente tv! Mi-aduc aminte că un fotbalist din prima ligă a fost amenințat că va fi trimis, drept pedeapsă pentru nu-știu-ce-făcuse el, să muncească în uzina care patrona echipa în acea vreme. Vedeta, speriată de această perspectivă, a amenințat cu retragerea din activitatea sportivă decât să se coboare într-atât încât să pună mâna pe o unealtă și să muncească cot la cot cu armata de fraieri, muncitori adică.

Cu asemenea concepție despre muncă, să nu ne mai mirăm nici de rezultatele de la bac, nici de armata șomerilor cu licențe universitare ce-și sporește efectivul pe zi ce trece. Răsfoiți presa ultimelor zile și veți vedea că mai toate materialele publicate pe această temă flutură amenințarea națională: ratații ultimei sesiuni de bacalaureat vor deveni șomeri. Adică trântori! Vor trăi pe bani fraierilor care muncesc și care, lună de lună, alimentează vrând-nevrând conturile instituției ce încurajează lenea – Ministerul Muncii!!!

250 de lei lunar, atât li se cuvine proaspeților șomeri. Și ce nemulțumire, și ce comentarii acide iscă acest ajutor! Cum să trăiești decent cu banii ăștia? Păi, fraților, eu n-aș da niciun leu celor ce, având 16 sau 18 ani împliniți, n-au prestat nicio oră de muncă în viața lor! Vreți bani? Munciți!

Anunțuri

Posted 08/07/2011 by molarudeminte in Eco-Civica, Zoon Politikon

ZBOR DEASUPRA …   1 comment

… las cucii să cotrobăie prin cuiburi străine, eu îmi văd de zborul meu …

1. Așadar, într-o joi, dis de dimineață, mai bine zis cu noaptea-n cap (noa, nu vă întreceți cu presupunerile, îs io în ceață uneori, dar mai am câte-o sclipire, că nu degeaba are țara licurici în dotare), fu musai să-mi iau zborul către Capitală. Obligații de servici. Nu insistați, că mai multe nu aflați. Secret. Sic! Pun ceasul să sune, pun și telefoanele pe alarmă (am patru, oameni buni, nu-s normal, pe bune că nu-s!). Ca niciodată, mă culc după miezul nopții, din cauză de oaspeți dragi nouă și povești cu și fără pești (de pe Camino de Santiago de Compostela, dar asta e o altă poveste). N-o mai lungesc, mă trezesc cu mult înaintea cucilor electronici și mecanici, mai cucăi vreo oră jumate în noapte, după care iau drumul aeroportului. Recunosc, îmi place când dispecera de la Taxi … mă recunoaște și-mi trimite prompt o mașină la scară fără să mă țină pe fir.  Dau peste un șofer tăcut. Îmi convine. Tăcem în tăcerea lui fiecare. Ajung în grafic la aeroport, când tăcutul mă întreabă brusc: „Să vă las la barieră sau la peron?„. Tac mirat. Tăcutu’ repetă întrebarea precizând: „intrarea costă un leu„. Eu vreau la peron, că de-aia am luat un taxiu, altfel mă porneam de cu seară, luam optul, coboram la Sân Nicoară și veneam per pedes la peron. Am plătit cursa și am plusat cu un leu. Fără chitanță. Se aude, domnu Costin? Asta e evaziune fiscală! Drept care mă voi gândi serios dacă voi mai suna la Taxi … Ca să știe și patronul Viorel S. de ce mă pierde de client.

2. Reversul. Tot joi, dar seara (după ora 18.00 e seară, nu că? chiar dacă soarele e încă sus pe cer până pică noaptea, adică după nouă (21.00). Mnoa, ies în grabă la peronul aerogării, că aveam numai un bagaj de mână, și pic pe un Rapid Taxi. Omul intrase cu beletul de un leu, dar nu mi-l cere mie, leul zic. OK. Și, colac peste pupăză, când mă lasă la scara blocului domiciliar, constată că n-are să-mi dea rest de la o amărâtă bancnotă de 50 de lei (cursa a costat 26, 67 lei). N-am nici eu decât 23 de lei mai mărunți. Omul ia banii mărunți, adică 23 de lei, și zice: „Lăsațí că-i bine și așa, dar să nu uitați să sunați la Rapid Taxi când mai aveți nevoie de-un taxiu”. N-o să uit. Promit.

3. Se dă strigarea la îmbarcare pentru cursa Tarom București – Cluj-Napoca. Un domn bondoc, costum negru, gâtlegău asortat, sare ca ars și se înfige efectiv în coada deja formată. (Frate, e fachir ăsta, să porți cravată în împuțitul ăla de terminal de la zborurile domesticele din Otopeni, unde sunt cel puți 30 de grade, e un supliciu!). În buluceala provocată de scormonirea portofelului după buletin și bilet, bondocului îi scapă pe gresie, zornăitor, două monede de 10 bani. Doi bănuți. Omul face un pas, odată cu mișcătoarea coadă, și nu dă semn că l-ar interesa cei doi bănuți scăpați pe jos. În fața mea, și a bondocului evident, o olandeză (după vorbă, după port), se întoarce impacientată și îi atrage disperată atenția omului că i-au căzut cele două monede din portmoneu. Bondocul o privește ca pe o cerșetoare, cu dispreț maxim, mormăie ceva și pășește ostentativ spre poarta de îmbarcare. Femeia rămâne interzisă. Nu poate pricepe de ce omul în negru NU VREA SĂ-ȘI RECUPEREZE BANII CARE ÎI APARȚIN! Comentează aprins gestul cu companierii ei de călătorie, care, la rândul lor, se arată stupefiați de gestul bondocului. Oare ce impresie poate lăsa un asemenea gest, aparent banal, asupra unui străin care vine pentru prima dată în contact cu șocanta grandilocvență a unui român? Comentați voi, dacă vreți. Eu, mă duc să zbor peste cuiburile în care clocesc năuciți cei patru olandezi zburători.

4. Comandantul aeronavei „Brăila” din bătrâna flotilă a Taromului ne urăște!!! Asta dacă luăm „ad literam” anunțul ce răsună răspicat în difuzoare înainte de decolare: „Comandantul … (un hârâit sau o tuse înlocuiește numele acestuia) vă urăște bun venit la bordul aeronavei companiei Tarom și vă dorește (bla-bla-bla)”. Cei peste o sută de pasageri izbcnesc în hohote de râs. E bine, avem în continuare acest atu minunat – simțul umorului – care ne-a salvat de multe ori de la o sinucidere colectivă. Nimeni nu mai bagă în seamă că omul ne avertizează asupra unor posibile turbulențe care ne așteaptă la aterizare. Ni se fâlfie, poa’ să ningă, poa’ să plouă, avem aeronavă nouă! În altă ordine de idei, omul (comandantul X) e un meseriaș. În ciuda faptului că ne-a cam zguduit vântul la aterizare, a pus avionul aproape insesizabil pe pistă. Aplauze!!!

5. Le-am tras-o celor de la Fly taxi, singura firmă de taximetrie agreată la Aeroportul H.C. Otopeni. Mi-am luat o cartelă magnetică cu două drumuri și m-am dus-intors de la aeroport până în buricu’ Bucureștilor și retur cu numai opt lei și șaizeci de bani! Cu nesimțiții de la Fly cursa asta, dus-întors, m-ar fi costat cel puțin 150 (una sută cincizeci) de lei!!! Țeapăăăăăăăăă!

Posted 07/07/2011 by molarudeminte in Rânduri de ocazie

CLASAMENTUL MONDIAL AL DATORIILOR PUBLICE   Leave a comment

In intreaga lume, se fac tot felul de clasamente si campionate, mai mult sau mai putin sportive, mai mult sau mai putin importante. Iata si un clasament, un campionat pe care nimeni nu ar trebui sa vrea sa-l conduca: cel al indatorarii. Clasamentul celor care s-au imprumutat peste masura, de multe ori, pentru a putea plati lucruri inutile sau salarii si pensii a fost facut public de cnbc.com.

Pe primul loc, se situeaza Irlanda, indatorata cu uluitorul procent de 1.305%, da, o mie trei sute si cinci la suta din produsul intern brut (PIB). Valoarea bruta a datoriei este de 2,25 trilioane de dolari, adica 535.529 de dolari pe cap de locuitor.

Pe locul doi, este Marea Britanie, cu 428,8% din PIB, adica 9,12 trilioane dolari si 149.281 de dolari pe cap de locuitor, urmata de Elvetia, cu 378,6% din PIB, adica 1,191 trilioane.

Clasamentul continua cu Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Austria, Franta si Portugalia, ultima cu un grad de indatorare de 231,2% din PIB, adica 537,85 miliarde de dolari si 50,230 de dolari pe cap de locuitor.

Cu 30% din PIB drept datorie publică, România este codaşă în acest clasament al granzilor mondiali. Avem o datorie de aprox. 165 miliarde lei, adică vreo 56 miliarde de dolari. Socotiţi voi cât revine pe capul fiecărui român.

Mi-ar place să picăm în liga secundă, a celor neîndatoraţi, dar cred că nu există ţară pe mapamond care să nu aibă oareşce datorii publice. A fost odata una, România, prin 1988-89. Dar n-a convenit nimănui acest lucru. Şi ne-au ciuruit.

Pe http://oilprice.com/free-widgets.html puteţi vedea cum ticăie ceasul datoriei publice pentru americani. Ar trebui să fie postat şi pe site-ul http://www.guv.ro un asemenea cronometru – taxometru. Ca să vedem cum ne apasă datoriile guvernamentale pe creierul mic. Tic-tac, tic-tac. Clipă cu clipă, secundă cu secundă.

Posted 05/07/2011 by molarudeminte in Rânduri de ocazie