Archive for Martie 2012

CINE N-ARE COPYWRITER, SĂ-ȘI CUMPERE   Leave a comment

Credeam, până mai ieri, că limba română comercială nu mai poate avea, pentru mine, nicio surpriză. Am citit, de-a lungul și de-a latul timpului, zeci, sute, mii de anunțuri care mai de care mai agramate, unele, nu puține, stârnindu-mi hohote de râs prin calambururi de cele mai multe ori involuntare. Dar se pare că băieții/fetele din publicitate au rezerve nebănuite. Iată un exemplu fresh: o fițuică publicitară, pe care o parcurg în fiecare săptămână pentru că mai include glumițe și rețete uneori atractive, anunță cu emfază o … EXPLOZIE DE PREȚURI!!!

Păi, dragi publicitari, dacă nu sunteți cumva duplicitari și vreți să alungați clienții magazinului care vă plătește să-i atrageți cu reclama creată de voi, gugăliți înainte de a da drumul „păsăricii” pe prima pagină. Dacă aveți dubii asupra unui termen și nu aveți la îndemână un DEX, căutați pe net. O să aflați, surprinzător, că „explozia de prețuri” nu poate să te ducă cu gândul la scăderea acestora atâta vreme cât prin orice „explozie” chestiunea în cauză se umflă, se extinde etc., adică crește, nu scade! Chiar dacă mai jos lipiți pe fotogramele produselor etichete cu „mai ieftin” și adăugați procentele de reducere a prețurilor, prima impresie rămâne infailibilă: de ce m-aș duce într-un loc în care prețurile explodează, adică se umflă, adică cresc???

Anunțuri

EXCELENŢA MEA CABALINĂ   Leave a comment

Dilema mea pe ziua de azi:

„Calul bun ori şchioapă, ori orbeşte” – parafrazând, nu ştiu ce să mai cred despre mine: de bună dimineaţă îmi târâi un picior blocat de o criză reumatică, de văzut de-abia mai pot distinge bumbii tastaturii pentru a mai scrie oareşce prostioare pe facebook iar acum, colac peste pupăză, nici nu mai aud cu urechea stângă.

Să fie astea semnele excelenţei mele cabaline?

Posted 28/03/2012 by molarudeminte in Dileme

Tagged with , , , , ,

DILEMA DE MIERCURI, 21 martie 2012   Leave a comment

Nu, nu le caut cu lumânarea dilemele astea, dar mă trezesc cu ele năpădindu-mă când mi-e lumea mai dragă …

Vinerea trecută am sunat la deranjamente, la Romtelecom, să reclam moartea telefonului de la domiciliul conjugal. Au trecut ceva zile şi, neprimind niciun răspuns, aşa cum am fost înştiinţat iniţial, am revenit ieri seară cu apelul de circumstanţă. Şi ce credeţi că am aflat? Telefonul meu, cum probabil alte zeci sau sute din vecinătate, e mort pentru că … S-A FURAT CABLUL TELEFONIC!!! Cum dracu’, Doamne iartă-mă, se poate fura un cablu telefonic care este subteran??? Ce dracu’, fără nicio scuză, face trândava poliţie, fie ea comunitară, de proximitate, de siguranţă şi ordine publică sau de cine-ştie-ce-altă-căprărie? De ce dracu’ nu sunt arestaţi şi condamnaţi la lapidare în piaţa publică nu numai hoţii de cabluri ci şi proprietarii ori administratorii centrelor de recliclare a acestor materiale (în cazul de faţă cupru) care nu sunt altceva decât complici pe faţă la aceste distrugeri??? Mă lămuriţi careva?

Între timp, abonamentul meu „curge” normal fără nicio sincopă şi fără reducerea taxelor pentru serviciile de care nu mai pot beneficia. Astept factura. Mă pregătesc de contestaţii. Sau mai bine de o demonstraţie în piaţa publică. Ori de o pichetare la remat …

DILEMA UNUI CARNIVOR   Leave a comment

Constat că îmi place din ce în ce mai rar şi mai puţin … carnea!!! M-o fi blestemat Sorana Olaru Zainescu sau organismul meu nu mai suportă nitriţii, nitraţii şi toţi căcaţii conservanţi pe care producătorii, de la noi ori de aiurea, îi bagă în produsele cadaverice pe care le consumăm zi de zi. Am păţit-o chiar azi, ceva mai devreme, la o mică ospeţie aniversară. Nu, nu, n-are sărbătorita nicio vină, şi nici nu vreau să dau numele firmei de catering unde s-a comandat festinul. Altă dată am mâncat cu o poftă nebună piţoacele lor. Acum …Ori îs deocheat, ori îs pe ducă, adică pe cale să devin un îngeraş vegetarian, dacă nu chiar vegan. Doamne, apără şi păzeşte un ateu cinstit care a iubit carnea precum Abel, dar acum vrea să fie precum Cain, agricultor Mărite Domn, nu criminal!!!

Îngăduiţi-mi, prieteni ştiuţi şi neştiuţi, această întrebare: să accept blestemul nemărturisit al dragei mele dintâi copile şi să mă lepăd de păcatul cărnii sau să postesc o bucată de vreme ca să mă pot bucura din nou, mai la a doua primăvară, încolo după Înviere, de frăgezimea unei pulpiţe bine pârguite la focul domol al unui grătar încins în sânul feciorelnic al naturii renăscute?

Să fie ăsta primul semn că încep să mă transform, încet dar sigur, într-o legumă?

Posted 19/03/2012 by molarudeminte in Dileme

Tagged with , , , , , , , ,

PROTESTATAR DE PROFESIE   Leave a comment

Mi-a sărit în ochi o știre: Clujenii au protestat împotriva atrocităților din Siria. Ei și, ați putea spune, ce e neobișnuit în acest protest? Nimic, în afara faptului că majoritatea celor prezenți în Piața Unirii la acest protest nu au nimic în comun cu Siria și cu victimele atrocităților produse acolo de un președinte tembel, împătimit de o nețărmurită putere. Doar că am recunoscut, în fotogramele postate pe știri de Cluj <http://www.stiridecluj.ro/social/clujenii-au-protestat-impotriva-atrocitatilor-din-siria-foto>, o pleiadă de protestatari de serviciu. Ei sunt prezenți în piețele publice cu orice ocazie în care cineva clamează anumite lucruri. Jos Băsescu, jos Guvernul, salvați Roșia Montană, salvați balenele și rechinii, delfinii și pisicile rătăcite în copaci, câinii abandonați, florile și iarba călcate prin parcuri, copacii tăiați fără noimă etc. Or fi o grupare de activiști profesioniști care din asta trăiesc – din proteste?  Sau doar niște cetățeni supra-conștiincioși pe care îi domină grija de problemele celorlalți cetățeni, de la noi sau de aiurea, mai abitir decât propriile lor probleme existențiale?  Vă las pe voi să-mi lămuriți această dilemă.

Și pentru că e duminică și trebuie să ne descrețim frunțile prea încărcate de negrele gânduri ale săptămânii pe care o încheiem, vreau să vă relatez o întâmplare, de fapt o serie de întâmplări adevărate legate de o grupare de … „sărbăutori de serviciu”. Se întâmpla pe vremea „odiosului”, când toată lumea avea locuri de muncă și erau nevoiți, ca atare, să fie prezenți la datorie zi de zi. Oamenii erau conștiincioși și mergeau la muncă cu speranța că în ziua respectivă avea să se întâmple ceva care să dea un nou sens vieții lor terne. Într-un asemenea colectiv, un grup de inițiativă a început să urmărească cu asiduitate calendarul aniversar, respectiv agenda zilei. La prima oră conspectau toate ziarele care le primeau cu abonament obligatoriu. Și aproape în fiecare zi găseau un motiv de … sărbăutoare. Fie că era ziua națională a Indiei, Albaniei, Angolei,  Madagascarului sau a Papuei Noua Guinee, drăguțul colectiv analiza oportunitatea, țineau o ședință operativă în care decretau, prin vot deschis, că sunt de acord cu sărbătorirea colectivă a zilei naționale a respectivei țări prin intonarea imnului de stat (al Republicii Socialiste România, dacă imnul țării respective nu era cunoscut), scandarea unei lozinci mobiliatoare (de obicei se scanda: Trăiască prietenia dintre poporul român și poporul … aniversat) și închinarea unui simbolic pahar aniversar în sănătatea și prosperitatea tuturor participanților la ineditul miting. Întrucât fondul de protocol era inexistent, salariații participau cu donații pentru achiziționarea licorilor festivist-aniversare: R26, Săniuță, Nuțica, Triplesec, Cozia, Dragon, Ovidiu etc. La ora 10.00 fix, când se ridica mira tv și era liber la achiziționarea și consumul băuturilor alcoolice, vajnicul colectiv de inițiativă dădea iama la rafturile alimentarei din colț și se întorcea victorios cu prada festivalieră. Urma o scurtă ceremonie cu ușile închise, după scenariul relatat anterior, și mai apoi toată lumea țâșnea pe teren, cu ochii sclipind de bucuria proaspetei sărbăutori. Dacă ne gândim că în vremea aceea erau înscrise în ONU peste 150 de state din care cu foarte multe România (și implicit românii) aveau relații diplomatice, puteți trage singuri concluzia necesară: nu era săptămână fără cel puți două zile aniversare.

În acest context, pentru a da o mână de ajutor protestatarilor de profesie, propun municipalității să plaseze în Piața Unirii un panou electronic / info-chioșc pe care să ruleze un calendar aniversar din care grupările de protestatari să poată alege subiectul protestului cotidian. Ca să nu mai zică unii cârcotași (…) că „au, n-au treabă, la optâșpe trecute fix” protestatacii sunt prezenți „in corpore”, cu surle, trâmbițe și pancarte, la locul faptei.

MICI DILEME DE WEEKEND   Leave a comment

1. Nu reușesc să înțeleg perversul mecanism Facebook prin care oricine mă poate băga în orice. Mă refer la GRUPURI. N-ar fi mai frumos ca mai întâi să fiu și eu întrebat dacă vreau sau nu să aparțin grupului respectiv? Că am unele preferințe mai deșuchiate, e normal, dar le țin pentru mine. Dar să mă trezesc făcând, fără știrea și voia mea, prozelitism pentru cine știe ce cult/grupare/mișcare etc., atsa nu accept. Ca atare, radeți-mă din grupurile în care nu v-am dat acceptul să mă băgați! Clar?
2. Nu mă mai chinuiți cu invitațiile la JOCURI. Încă n-am descoperit „plăcerea” de a butona, singur sau în echipă, tot felul de scheme ludice pe net. E un handicap al meu, recunosc. Am devenit, în timp, prea încrâncenat. Am ajuns o băbăciune care nu mai vrea să aparțină regnului Homo Ludens. Trist. Dar, dacă mi-ați/v-am acceptat prietenia de facebook, respectați-mi, vă rog, și această dorință. Poate că, cu timpul, am să mă schimb, dar până atunci, NO GAMES!

Posted 17/03/2012 by molarudeminte in Dileme

Tagged with , , ,

DILEMA DE MIERCURI   Leave a comment

ImageCe lipseşte chelului? Tichia cu mărgăritare. Dar noului minstru al muncii? O pleiadă de comitete şi comiţii pentru înfiinţarea mult clamatelor locuri de muncă. Adică, în loc să dea curs măsurilor active de creare a locurilor de muncă, propuneri pe care patronatele şi sindicatele le-au transmis de zeci de ori în ultimii doi-trei ani Guvernului în cadrul CES sau a comisiilor consultative interministeriale, Doamna Nou Ministru al Muncii, Claudia Boghicevici, cere cu insistenţă o nouă Comisie pentru locuri de muncă care, crede domia sa, va avea rolul de a elabora măsuri cu impact asupra mediului de afaceri.

Claudia Boghicevici le-a transmis reprezentanţilor IMM-urilor că au un ministru al Muncii direct interesat de evoluţia mediului de afaceri, asigurându-i de faptul că politicile de stimulare a pieţei muncii sunt făcute pentru a-i ajuta, dar în acest sens este nevoie de o colaborare directă şi instituţionalizată, pentru a cunoaşte problemele şi recomandările lor.

„De aceea am decis înfiinţarea la Ministerul Muncii a Comisiei pentru locuri de muncă, coordonată direct de către ministru. Comisia pentru locuri de muncă a Ministerului Muncii va fi formată din reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspecţia Muncii, Casa Naţională de Pensii, din reprezentanţi ai IMM-urilor, experţi ai firmelor de consultanţă financiară şi va fi coordonată direct de către ministrul Muncii” , a declarat Claudia Boghicevici.

Demnitarul a mai spus că această comisie va fi multiplicată în fiecare judeţ, pe aceeaşi structură şi va fi coordonată de către directorul AJOFM din fiecare judeţ. Adică, o nouă pleiadă nefuncţională de trepăduşi care se vor interpune între doamna ministru şi talpa ţării, aia bătătorită de muncă şi secată de arierate.

Doamnă, soluţii există, numai să vreţi ca ele să fie aplicate cu celeritate. Doar că eu, ca un autentic cârcoşaş ce sunt, nu cred că domnia voastră doriţi acest lucru. De aceea cred că pe lângă tichiuţa cu mărgăritare vreţi să vă mai trageţi şi-o pană de păun, pentru împăunare carevasăzică. Despre poşete altă dată.

Posted 14/03/2012 by molarudeminte in Uncategorized