Archive for Aprilie 2012

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE!   1 comment

M-am trezit duminică dis de dimineață senin, cu primul gând spre grădinița proapăt răsădită în balcon. M-am dus să văd florile, le-am pozat și am venit apoi în casă cu gândul senin de a vă împărtăși și vouă bucuria mea. Doar că pe FB am dat de acest text, scris de o jurnalistă de excepție – Andra Stan. S-a dus dracului toată seninătatea mea, dar, de fapt, asta-i trista realitate, fie că e weekend sau nu. Citește și dă mai departe.

**********************************

Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine.
De ce mă ameninţă că intră România în colaps.
În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut.
Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.

Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare, şi la marea privatizare, şi după ce am scăpat de primul FMI, şi când duduia economia, şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o. Va fi, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.
Şi-acum aud că România se duce fix în faliment.
Iar Traian Băsescu mă solicită să fiu solidar nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.
Mă uit la Băsescu şi nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate.
Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit.
– Da. Aparatul de stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş. Voi, clasa politică, l-aţi transformat în monstru.
– Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi, PDL, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab! Cu contribuţia anterioară, în ordine procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc… Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara , aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă i-aţi vârât pe gât.
– Aţi spart instituţiile statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.

– Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie.
Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem.

– Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.

– Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat… instituţia preşedintelui României.
– Nu mama – mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministere conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre, consiliile judeţene ale voastre, primăriile voastre.
– Nu populaţia a prăpădit banii statului – sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani- pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştri voştri, ai clasei politice.
– Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui?!! Pe ăştia pe care-i tăiaţi azi de la pensionari!

– V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientela voastră politică. Prin ei, controlaţi tot, terorizaţi înstituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.
– Nu populaţia se află în AGA şi CA din companiile şi băncile de stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.

– Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică. Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de dinainte şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România.

Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri!

Şi veniţi, acum, să mă trageţi de urechi pe mine. Să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă.

Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere.

Cu ce curaj? Cu ce moralitate?

Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, restructuraţi-vă întâi pe voi!

Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi.

După aceea umblaţi la salariile şi pensiile necăjite.

După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui… gras, de 500 sau 600 de lei.

1. Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceţi numărul de directori. Aveţi o droaie de şefi. Aţi umplut ţara de şefi. Pe ei daţi-i afară întâi şi după aceea ajungeţi la pensionar. Sau la doctor.

2. Trei sferturi dintre directorii voştri pe care i-aţi instalat, moţ, în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public. Daţi-i pe aceştia afară! Nu ei să mănânce cu două guri, şi de la firma lor grasă, şi de la buget, iar altul să crape de foame!

3. Luaţi-vă clientela politică din toate AGA şi CA-urile companiilor de stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere. Aveţi deja directori acolo, există specialişti.

4. Daţi-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul?

5. Daţi-vă afară consilierii de pe lângă miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, căţel, purcel, directori generali, din companiile de stat, din parcurile industriale.

6. Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele (primăriile, consiliile judeţene) cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.

7. Voi, clasa politică, aţi creat şi întreţineţi evaziunea fiscală şi munca la negru. Oamenii voştri, ai partidelor, îi protejează. Îi apără de funcţionari, să nu-i descopere. Îi apără de lege.

8.După ce veţi face toate astea, abia atunci să aveţi îndrăzneala să vă legaţi de bătrânii acestei ţări.

Asta este România, dle Băsescu.
O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri.
Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni.
Sunt inofensivi.
Ascultători.
Mult prea blajini.
Tăcuţi.
Loviţi-i cu nădejde!
Nu ţipă.

PROGRAM DE WEEKEND PRELUNGIT (DILEMA DE VINERI)   Leave a comment

„La ce te gândeşti?” mă întreabă FB. La tine, bestie, că-mi faci viaţa amară! Iar nu pot să văd pozele postate de postaci. Şi nici microbuzele nu circulă încă spre Hajduszoboszlo, chiar dacă ungurii lor au anunţat că deschid ştrandul mai repede de 1 Mai. Deci, e dihonie între transportatorii noştri, unguri şi ei, şi balnearii de dincolo, unguri de la mama lor, dar orientaţi la afaceri, nu ca românii noştri, fie ei şi unguri. Alin n-are voie peste graniţă cu cocia că e încă sugar la volan (n-are un an de la obţinerea carnetului), iar carnetul meu, ca şi mine, e expirat de mult (n-o să mă credeţi, eu mai am carnetul ăla roz, din 1981, în care scrie în zece limbi, inclusiv cu virguliţe arabe şi hieroglife japoneze). Dacă mă urc la volan, mă arestează cu tot cu maşină.

Biroul ne este invadat de furnici cu şi fără aripioare. Am dat cu ceva praf alb, dar cred că e ceva etno-botanic, altfel nu-mi pot explica frenezia cu care s-au adunat şi s-au înmulţit drăguţele furnicuţe. Le-am propus colegelor să tragem cîte o liniuţă de testare. S-au uitat lung la mine, după care au dispărut cu borcănel cu tot. Acum e bine. Furnicuţele umblă mai departe besmetice şi colegele mele se tăvălesc de râs. Borcănelul a dispărut și el. Noroc că prin colţuri a mai rămas ceva praf alb. Încerc să-l recuperez cu un pai de limonadă. (…)

La Tăşnad nu ştie nimeni dacă ştrandul va fi deschis la capacitate maximă, adică cu toate bazinele umplute, dar toate hotelurile şi pensiunile din preajmă sunt ocupate 100%. Noa, mereţi voi acolo, io oi sta acasă cu Nefasta. Mâine aspirăm. Apoi, punem floricele în grădina din balcon. După care iar aspirăm că facem ţărână pe mochetă şi eu, tolomac cum sunt, o voi împrăştia prin toată casa. Asta pentru că am limbrici şi în loc să stau într-un loc, adică în balcon, o să bântui ca un posedat peste tot, mai ales în camerele în care nu intru cu lunile. (despre vastele mele apartamente altă dată).

Duminică voi merge în Făget, la maratonul bicicliştilor. Nu, nu ca să particip, ci ca să-i încurc în traseu, să produc vreo căzătură „spectaculoasă” ca să dau de lucru şi ştiriştilor disperaţi că n-au sânje proaspăt pentru ştirile de la ora cinci.

Luni mă voi întoare fericit la servici, că-s amploaiat la patronat, nu bugetar nenorocit. Şi patronul patronilor ştie să sărbătorească Ziua Muncii. Prin muncă la locul de muncă.

TRAIASCĂ UNU MAI, ZIUA CELOR CARE NU MUNCESC!

NU STA DEGEABA, CĂ DEGEABA STAI!!!   Leave a comment

Toată ziua cârcotim pe FB, dar când trebuie să ne implicăm activ în ceva acţiune civică de interes public, ne cam tragem pe … turul pantalonilor. Ne alăturăm în acest fel „lătrăilor” de profesie, fie ei afiliaţi politic sau nu.

Deci, ne vedem joi, 26 aprilie 2012, ora 11:00, în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), de pe str. Teodor Mihali, nr. 58-60, la audierea publică cu tema ”Lider şi Proiect pentru Cluj”. Să nu ziceţi că n-aţi ştiut!

Fiţi „martori”, cetăţeni conştienţi şi conştiincioşi, care-şi pot lua soarta în propriile lor mâini şi pot decide sau pot influenţa deciziile referitoare la următorii patru ani de administraţie publică. Nu lăsaţi neaveniţii să vă conducă! Nu mai lăsaţi hoţii şi bandiţii să dispună după bunul lor plac de banul public, care este şi al vostru sau, mai bine spus, numai al vostru, al contribuabililor, şi nu al lor, al profitorilor din partidele politice sau camarilele lor.

UN EXEMPLU DE BUNĂ PRACTICĂ

De la 1 aprilie a intrat în vigoare Regulamentul pentru utilizarea Initiativei Cetãtenesti Europene, instrumentul prin care orice cetãţean al Uniunii Europene capãtã posibilitatea de a intra mai usor în contact cu instituţiile europene. Noi, clujenii, cred că avem de mai multă vreme un asemenea instrument, chiar dacă este unul informal: Consiliul Civic Local. Să profităm, la modul onest, de acest instrument şi să dialogăm cu Puterea locală, să ne impunem interesele şi voinţa civică acum, când mai sunt câteva săptămâni până la alegerile locale.

Veniţi la audierea publică de joi, 26 aprilie. Numai mulţi şi împreună vom putea lua deciziile cele mai bune pentru comunitatea clujeană!

RÂNDURI DE OCAZIE   Leave a comment

PREȘEDINȚII-JUCĂTORI, REPUDIAȚI PESTE TOT
„Când Charles de Gaulle a înființat A Cincea Republică, a creat o președinția foarte apropiată de o monarhie. De atunci, toți președinții, de dreapta sau de stânga, au acceptat bucuroși această linie. Dar apoi a venit Sarkozy și a zis: «Nu vreau să fiu rege, vreau să fiu politician. Vreau să fiu un fel de antrenor de fotbal». Și oamenii i-au luat-o în nume de rău.”

Pentru o mai mare edificare asupra subiectului accesați http://ro.stiri.yahoo.com/%E2%80%9Esarkofobia%E2%80%9D–de-ce-%C8%99i-ur%C4%83sc-francezii-pre%C8%99edintele-.html

FINALISTUL GOG
Cristi Gog ne-a luat mințile și sufragiile. La propriu și la figurat. L-am votat la două mâini și trei telefoane! Dacă n-aș ține la el, i-aș dori să ajungă prim-ministru, ori președinte, ori măcar președinte de senat sau de cameră. Să le bage adică mințile-n cap proștilor din parlament și guvern. Dar pentru că țin la el, nu-i doresc decât să câștige finala!

STAREA DE (A)NORMALITATE
Am avut două săptămâni liniştite din punct de vedere al traficului. Adică m-am putut deplasa de la domiciliul conjugal din Mănăştur până la biroul din centrul Clujului fără să mă mai enervez şi să mă mai înghesui în troleele pline ochi cu tot felul de ghiolbani şi mitocani. Nu contează cauza (vacanţele prelungite ale tuturor formelor de învăţământ), important mi s-a părut a fi efectul, respectiv realizarea stării de normalitate. Da, aşa ar trebui să circulăm în fiecare zi, fără să ne înghiontim şi să ne scrofălim în troleele sau autobuzele supraîncărcate (despre tramvaie mai la vară). Viaţa de zi cu zi ar trebui să decurgă conform unor standarde de viaţă pe care, deocamdată, le ştim doar teoretic şi, eventual, le invidiem la vecinii mai europeni decât noi. Rămân, aşadar, cu această dilemă de weekend: când vom ajunge să trăim şi noi, ca tot vienezul (de exemplu), normal?

PAȘTE FERICIT!   Leave a comment

CANDIDAŢII NOŞTRI   Leave a comment

candidat independentTimpul societății civile care strigă de pe marginea terenului sau, în cel mai fericit caz, prin pieţele publice, a trecut. Azi angajarea civilă trebuie să includă o implicare activă a cetățenilor în definirea politicilor publice, iar societatea civilă clujeană are nevoie de instrumente directe de influențare a deciziilor politice pentru a deveni mai eficientă. Un consilier local independent este acest instrument al societății civile.

Susţin Szakáts István

DROBUL DE MIEL   1 comment

Aproape în fiecare an, de Paște, iau cel puțin o ciosvârtă de miel, adică batăr o jumătate de carcasă din drăguțul animal, chiar dacă numai Nefasta Ileana e consumatoarea acestui „produs tradițional”. Eu și fetele mele (chiar și carnivora de Oana!!!), nu ne atingem de mieluț. Nu din alte considerente decât că nu ne place. Dar vin la masă și alți invitați, devoratori ai blândului și sacrificatului animal care musai să moară ca să ne amintim de învierea fiului lui Dumnezeu. Mă rog, ritualuri și ritualuri, nu comentez, că-s ateu de toate zilele și nu vreau să mă încontrez cu drepții credincioși în Săptămâna Mare.

Ca să nu mai lungesc vorba, chit că-mi place, am intrat la măcelăria din cartier, aia străjuită de un bucătar bețiv de mucava, ca să umplem sarsanalele cu de-ale hămesitelor guri de Paște. Și pentru că anul acesta am tăiat mielul … de pe listă, m-am bucurat sincer când am văzut în galantarul cu mezeluri niște casolete argintii pe a căror etichete scria DROB DE MIEL și … DROB DE PORC. Cum Nefasta e poftitoare de asemenea preparat, DROB DE MIEL adică, am cumpărat una cutie fără să luăm prea mult aminte la etichetă. Of, și cum ne mai dăscălește Sorana de fiecare dată cum să citim și ce să urmărim de pe etichetele produselor îndesate cu nepăsare în plasă și mai apoi în burdihane!!!

Cum am ajuns acasă, bucuroși nevoie mare că am rezolvat unul din punctele de pe lista luminatului praznic din prima zi a Învierii, am dat să deschidem cutia dintr-o parte, numa cât să miroase poftitoarea Ileana drăguțu mieluț. Eh, aici urmează „minunea”! Pe etichetă scria clar, cu litere mari: DROB DE MIEL, dar mai jos lista ingredientelor era de-a dreptul șocantă: „carne porc lucru, organe miel, oua integrale, sare, conservant (nitrit sodiu), verdeata, condimente naturale (piper). Nu contine coloranti„. Restul de precizări sunt din categoria celor obișnuite pentru orice etichetă (condiții de depozitare, termen de valabilitate a produsului etc.).

Mai întâi m-am gândit că nu știu eu rețeta drobului de miel. Poate că așa trebuie să fie, cu carne de porc adică. Zic mai apoi, tot în gând: nu-i koșer, monșer, iudeii nu le au cu porcul și, cred, rețeta asta de la ei ni se trage. Gugălesc urgent și mă dumiresc ce-ar trebui să conțină, după rețetar, cutia cu pricina: măruntaiele de la miel (inimă, ficat, plămân și rinichi), ouă, ulei, ceapă verde, mărar, pătrunjel, sare, piper, pâine înmuiată (cu tot cu laptele aferent), pesmet, ouă fierte.

Acum mi-e clar de ce conținutul cutiei argintii este cu totul și cu totul altul: cum să încapă în micuța cutiuță atâtea ingrediente??? Personal, sunt mulțumit, adică voi putea gusta și eu din acest … subprodus fără frica că* o să mi se facă rău de la mirosul sau gustul de miel (*cacofonia este intenționată). Îmi pare rău doar de Nefasta Ileana care n-a avea pe masă tradiționalul drob de miel. Dacă nu cumva m-oi duce să iau și-o cutie de DROB DE PORC, poate că și acolo ingredientele sunt pe invers: carne de miel și mațe de porc. 🙂

Și ca să nu credeți că fabulez vă pun și două fotografii edificatoare. PAȘTE FERICIT TUTUROR!

Această prezentare necesită JavaScript.

Posted 11/04/2012 by molarudeminte in Dileme

Tagged with , , ,