Ca să se știe …   Leave a comment

Haaa, mi-am găsit unul din blogurile începute de-a lungul timpului, dar, în cea mai mare parte, nefinalizate. Acum, dacă tot am dat de unul nemaculat, o să mă apuc de treabă. Nu promit să mă țin zilnic de capul lui, adică de al meu, dar mă voi strădui să-mi (s)pun păsurile, gândurile, impresiile și alte alea alea, ca să știți și voi că încă nu mi s-a tocit de totul totului nici entuziasmul, nici spiritul eco-civic.

Noa, hai să vedem ce punem azi pe masă. Păi, în primul rând ar trebui să-mi fac ceva ordine în idei și să le pun pe … domenii?

1. După cum mă știu (nu atât de tânăr, dar neliniștit), o să am mereu ceva de semnalat, criticat, cârcotit … Mai de demult, mă gândeam la o rubrică / pagină intitulată „Rânduri de ocazie”, prilejuite de diverse evenimente, întâmplări, etc. Nu știu ce să fac, sintagma e de la amicul Radu Țuculescu citire, care avea și el o asemenea zicere prin TRIBUNA, hă, hă, acum vreo două-trei decenii în urmă (Doamne, cum mai trece vremea!). Eh, așa să-i rămână numele, cu precizarea că nănaș îi Radu. De s-a supăra, o să-i tai nasul!

2. O să mai am și ceva ziceri mai caustice, dar și laudative, când e cazul, despre ambientul nostru cotidian, inclusiv cel social (vai, dar ce frumos și prețios mă exprim!). Asta o să fie rubrica / pagina „Eco-Civica”. Ca și cum ar fi jurnalul Asociației de Presă și Educație Eco-Civică ECO-MEDIA, a cărui fondator am fost în 1996 (pe vremea când munceam în presă, respectiv la CeBeNeul din Cluj – CINEMAR Broadcasting Network). Frumoase vremuri, faină emisiune de suflet aveam atunci, ECO-FORUM se chema …

3. „Jurnal de vacanță” o să fie partea dedicată … concediilor!

Dacă o să mai am și alte apăsări pe parcurs, le-oi face și lor loc aici. Iar dacă le-a băga cineva în seamă, cu atât mai bine. Până una-alta îmi doresc, și vă doresc, scrieri interesante și lecturi plăcute!

Până la proxima postare, s-auzim de bine!

Posted 02/04/2011 by molarudeminte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: