Archive for the ‘Matinal Express’ Category

DILEMELE MELE DE WEEKEND   Leave a comment

DILEMELE MELE DE WEEKEND

CAMPANIE DE ÎMPĂDURIRE
Încep chemările la campaniile de împădurire. Aiurica [o ador pe Aurica Corpodean, de-asta îi și spun așa :)], trimite un mesaj de plantare pe pășunea comunală de la Mărișel. Qui prodest? Cui îi va folosi această viitoare plantație? Localnicilor care din asta trăiesc? Din hăcuirea fără milă a pădurilor seculare? Câți din cei îmbogățiți din secure au plantat măcar o dată un copac?

NU, nu voi participa la campanii de împădurire în ocoalele celor care au ras păduri întregi în doar 20 de ani. Mergeți în Apuseni sau oriunde altundeva în Carpați, sau în Subcarpați, ori la câmpie, să vedeți ce-a mai rămas din mândrețea verde a României. Așa că să mai terminăm cu aceste campanii fără rost. Eu am prins Lumea Pierdută din Padiș sub formă de pădure. Acum e sub formă de pădure rasă. Aș putea să vă spun multe povești adevărate și triste, cu fotografii document, dar mă abțin. Și, ca să pun cireașă pe acest tort de cacao, întreb și eu (ca prostu’, na!): ce se mai aude cu frumosul proiect al primăriei clujene „Un copil, un copac”.

PARCURILE ETERNITĂȚII
Am avut cu ceva ani în urmă un proiect similar, doar că era destinat prelungirii vieții după moarte. Se numea, proiectul meu, „Parcul Eternității” și prevedea ca la decesul fiecărui om în locul hidoaselor monumente funerare, tone de beton apăsând peste cei înhumați (fie-i țărâna ușoară, hahaha!), să fie plantat un pom. Vă puteți închipui cu ar arăta astfel dealul dintre Mănăștur și Zorilor, acum o pădure de cruci? Ați putea merge printr-un asemenea „cimitir” și ziua și noaptea fără nicio temere. V-ați duce în vizită la cei înhumați sau incinerați cu inima ușoară și speranța că sufletul lor sălășuiește în copacul sădit spre veșnica lor pomenire. Și, așa cum acum majoritatea își făuresc „garsoniere” pentru somnul de veci, ați putea să vă alegeți din timpul vieții soiul de copac preferat, ba chiar să-l și plantați și să-l îngrijiți până la despărțire/contopire.
copac4

ÎMPĂDURIȚI DEȘERTUL DIN VOI
Cum ar fi ca în fiecare primăvară să încercăm să sădim câte un copac în deșertul din noi? Mie unul mi-ar place să-mi răsară primăvara, pe frunte, tinere lăstare înfrunzite cu idei proaspete. Fiecare cu bonsaiul lui pe cap. Ar fi frumos, nu că?
copac

Anunțuri

CA(P)TIVIA   Leave a comment

Postul de azi al Oanei (Calamar în sos de iaurt) mi-a adus aminte de o întâmplare vesel-tristă trăită de un fost coleg de servici (pe vremea când eram un fericit slujbaş al statului la Casa Municipală de Cultură). Ioan Avram, căci depre el este vorba, un virtuos al viorii, era într-un turneu prin Franţa cu ansamblul folcloric al CMC. Aşa că, fericit de soartă şi rătăcit pe marele bulevard parizian, Champs Elysee, Nelu al meu se aşeză tacticos, la ora prânzului, pe una din nenumăratele bănci ce populează pe kilometri întregi cea mai faimoasă stradă din Paris, pregătindu-se, ca tot românul călător, să ia masa în marele oraş. Cum altfel decât cu o conservă de carne, o baghetă cum numai francezii o ştiu face în nu mai puţin faimoasele lor boulagerie. Nu înainte de a lua un aperitiv tradiţional, recte o gură sănătoasă de pălincă neaoş oşenească, omul fiind de prin partea locului la origini (aici trebuie să mă documentez mai abitir dacă Ardudul e în Ţara Oaşului au ba).

Deci, după o duşcă de pălincă Ion al meu deschide cu brişca din dotare o suculentă conservă de carne şi, întingând în cutie cu bagheta încă aburindă, dă să îmbuce primul dumicat. Moment în care boschetarul cu care împărţea banca pe Champs Elysee scuipă scârbit într-o parte. Nedumerit, prietenul meu îi întinde generos o bucată de pâine, sticla de pălincă şi conserva, invitându-l în limba universală a pantomimei, însoţită de îndemnuri româneşti, să împartă bunătatea unui prânz frugal dar servit pe marele bulevard. Boschetarul îl refuză de-a dreptul furios, făcându-i cu indexul împlântat în tâmplă semnul universal ce semnifică în orice limbă „eşti dus cu capul”. Nedumerit, omul nostru, Nelu adică, mai trage o duşcă spre lămurirea sclifositului boschetar cum că băutura asta-i mană cerească pentru un vagabond ca el, ca parizianul adică, şi cu poftele stârnite de tărie se apucă să mănânce cu poftă din conserva care, după spusele lui, avea un gust minunat şi cubuleţe de carne suculentă cum conservele din carne de vită din România nu aveau nicicum (omul meu era un connaisseur, parol).

Cu un ultim efort lămuritor, cu faţa transfigurată de greaţă, parizianul îi arată românului că era gata să îngurgiteze o conservă … pentru câini! Daaa, amicul meu luase bunătatea de conservă dintr-un supermarchet, orientându-se după preţ şi după desenul de pe etichetă – bucăţele din carne de vită. Nimic nu l-a putut opri pe Nelu Avram să nu mănânce cu poftă toată conserva aceea, spunându-mi că a fost una din cele mai bune conserve de carne de vită mâncate vreodată de el!

**********************

Pisica mea e o sclifosită. Nu mănâncă decât conserve GOURMET, pastete, adică pateu sau, eventual, cu mici bucăţele din carne de somon, ton, pui sau curcan. Şi vreau să vă spun că mă abţin cu greu să nu-mi ung şi eu o felie de pită cu pateurile alea pentru că au un miros ademenitor spre demenţial. Nu m-aş mira dacă într-o bună zi n-o să împart şi eu conservuţa matinală cu Ţunika mea, mai ales că ea devine tot mai mofturoasă şi trebuie să arunc seara hrana neconsumată peste zi de domnia sa!

Dacă aţi gustat careva din delicatesurile pisiceşti să-mi daţi de veste, cu amănunte. Aşa cum ne-a scris şi Oana.

http://zaineasca.ro/calamar-in-sos-de-iaurt/

CURS INTENSIV DE CASCADORIE PENTRU (PSEUDO)JURNALIȘTI   Leave a comment

Uitându-mă la mascarada știrilor matinale mi-a venit o idee briliantă, zic eu: să deschid o școală de cascadorie pentru jurnaliștii din departamentele de știri ale televiziunilor ahtiate după dramatizarea știrilor. Că, dacă ați observat, nu există știre cu morți – răniți, hoți – păgubiți, violatori – violate/violați, etc. care să nu fie … dramatizată, pusă în scenă adică, de reporteri și ceva figurați care joacă, mai mult neinspirați decât inspirați, rolurile personajelor din știrea adevărată.
Păi, frate, de ce să nu fie pregătiți anume acești saltimbanci ai știrilor prăpăstioase? Să știe și ei să sară de la etajul 9 al blocului aflat în flăcări, relatând în cădere și în direct despre incendiul în desfășurare. Sau să se dea peste cap cu motocicleta de pe care tocmai a dat ortul popii un zănatec ce mergea pe o roată cu suta de kilometri la oră pe bulevard? Sau să … mă rog, uitați-vă și voi la știri dacă vreți mai multe exemple de știri dramatizate.
Și, ca activitate suplimentară, mă gândesc să deschid o agenție de casting pentru figuranții necesari punerii în operă a acestor capodopere jurnalistice.
Ce ziceți, dau lovitura în real media business?

P.S. SALTIMBÁNC, saltimbanci, s. m. Actor de circ cu mimică bufă, care execută exerciții ușoare de acrobație. ♦ Fig. Om care trece cu ușurință de la o atitudine la alta, dovedind lipsă de seriozitate și de caracter. 😦

SIMPLE COINCIDENŢE?   Leave a comment

Joi seara pe aeroportul din Timişoara o cursă charter a repatriat 179 de ţigani expulzaţi „voluntar” din Franţa. După ce şi-au încasat stimulentele de repatriere şi au făcut o debarcare de formă în România, majoritatea au afirmat că se vor întoare cât de curând pe malurile Senei. Francezi, pupaţi-i în cioc, pardon, în bot, că voi i-aţi vrut! „Liberte ! Egalite! Fraternite!”.

http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/179-de-tigani-au-facut-circ-la-repatriere-francezii-le-au-dat-300-de-euro-de-om-ca-sa-scape-de-ei.html

Vineri dimineaţa centrul Clujului era plin de ciori. Se antrenau de zor să zboare … către Franţa bănuiesc. Unde vor  cere, se pare, azil de iarnă.

Cred că e o simplă coincidenţă între cele două întâmplări. Voi ce credeţi?

Această prezentare necesită JavaScript.

Posted 26/10/2012 by molarudeminte in Dileme, Matinal Express

Tagged with , , , ,

DILEMA DE MARŢI: DA’ EU CU CINE ŞI UNDE VOTEZ???   Leave a comment

Mă uit oripilat, sau citesc tot aşa, despre luptele intestine care se duc pentru nominalizarea „catindaţilor” la mult râvnitele scaune din Parlamentul României. Şi remarc, precum „Transilvania Reporter”, că nici eu, ca mulţi dintre clujeni, nu ştiu nici cu cine şi nici unde ar trebui să votez.

La ce colegiu sunt arondat eu, locuitor al cartierului Mănăştur, micro 2/2 – pădure (aşa apărea mai de demult aleea mea pe o hartă administrativă a municipiului)? Şi cine sunt catindaţii preopinenţi pe care ar trebui să-i motroşesc şi să-i trag la sorţi cu ştampula „votat” (hahaha, am văzut greşeala dactilo, a fost neintenţionată, dar pentru că se potriveşte cu contextul o las :)).

Poate să-mi lămurească careva această dilemă, ha?

Posted 23/10/2012 by molarudeminte in Dileme, Matinal Express

Tagged with , ,

DILEMA DE JOI   Leave a comment

Mă uit aiurea (nu în tramvai, că umblu de obicei cu troleul) prin mesajele sosite cu poşta electronică şi, tot aiurea, dau click pe zumzi.ro să văd cum aş putea, cu doar 99 de lei, să beneficiez de: „Consultatie + periaj profesional + o sedinta albire In Office cu lampa cu accelerator albire + gel dinti sensibili + cristal Swarovski la CMI Dr. Mirela Dragomir + 20% reducere la orice manopera!”. Când să pun botul şi să-mi iau un vaucher (care, cel mai probabil, îmi facilitează accesul gratuit în holul cabinetului 🙂 ))), dau cu ochii de harta cu locaţia presupusului rai stomatologic. Şi, instant, îmi pică toate plombele (pe care nu le-am avut niciodată) când dau de … „Universitatea Franz Josef din Cluj”! După ştiinţa mea, pe acelaşi loc ar trebui să fie Universitatea Babes-Bolyai, printre absolvenţii căreia mă număr şi eu.
Noa, lămuriţi-mă careva, să nu mor prost de tot, s-au separat universităţile alea vechi şi avem acum mai multe universităţi în acelaşi locaş/lakàs? Sau iredentiştii universitari acţionează pe căi oculte şi ne-arată pe hărţile municipiului Cluj-Napoca că au dobândit, cel puţin topografic, pohta ce-au pohtit.
Aştep lămuriri la dilema mea inclusiv de la autorităţile care ar trebui să fie mai vigilente cu asemenea „întâmplări”. Inclusiv de la dom’ profesor primar Emil Boc.

Cu părul pubian în nări …   Leave a comment

Să nu mi-o luaţi în nume de rău. La vârsta mea (era să zic venerabilă, dar povestioara care urmează m-ar contrazice) mă feresc să mai dau curs efuziunilor mele tardiv-juvenile, mai ales când mă îndrept spre locul de muncă înconjurat de zeci de tineri şi tinere, majoritatea elevi de liceu, un fel de plebei în accepţia mea (fără griji şi fără bani, cu alură de golani 🙂 ). Dar astăzi nu mă pot abţine să nu-l parafrazez pe bunul meu prieten vienez, Mircea Dumitru, cu celebrele lui povestioare care, toate, încep cu „să vedeţi ce mi s-a-ntâmplat”.

Nu sunt un afemeiat declarat, dar îmi plac femeile, mai ales cele coapte (prietenii de vârsta mea ştiu de ce). Ca atare, nu mă sfiesc să-mi bucur ochii cu frumuseţile pasagere, adică cu reprezentantele sexului opus aflate întâmplător în acelaşi troleu sau tramvai cu mine. Deci, sunt un bărbat normal, fără înclinaţii prea perverse, eventual cu multă imaginaţie. Heterosexuală, să vă fie clar. Dar mă feresc să-mi odihnesc privirea mai mult de o secundă, hai două, pe profilurile /rotunjimile frumuseţilor pasagere tocmai pentru a nu f icatalogat drept un bătrân libidinos căruia-i curg balele cum vede o femeie.

Dar „să vedeţi ce mi s-a-ntâmplat” azi de bună dimineaţă. La ora la care de obicei mă-drept spre servici (7.30) este aglomeraţie pe mijloacele de transport în comun. Aşa că m-am trezit şi eu trăgându-mă cu nădejde de bara uşii de la mijlocul troleului pentru a prinde un loc pe scară. Dar, în ciuda faptului că nu eram presat de preopinenţii mei juvenili într-ale transportului comunitar, era să scap bara şi să pic lat pe spate când m-am trezit cu nasul în … părul pubian al unei tinerele ce apucase să se urce pe scara multi visată cu o staţie înainte. Nu, nu e nicio exagerare. Domnişoara avea o ţinută decentă, fără nicio tentă de extravaganţă, poate chiar prea cuminte pentru vârsta ei. dar purta o pereche de jeans cu talie joasă, foarte joasă. Tipul ăla de jeans cu fermoarul de la şliţ foarte scurt (6 cm maxim). Cum jeans-ii îi erau uşor strâmţi, fermoarul nu reuşea să-şi încleşteze dinţii pe ultimii centimetri. Şi cum domnişoara era atârnată de bara de sus, i-au fugit şi bluza şi ginşii în direcţii contrare, lăsându-i părul pubian la vedere. În dreptul nărilor mele fremătânde.

Fetelor, când plecaţi de-acasă faceţi în faţa oglinzii o extensie la o bară imaginară şi controlaţi-vă ţinuta, să vedeţi ce s-ar mai putea ivi de sub textila care vă acoperă apetisantele forme. Nu de alta, dar dacă mi se mai întâmplă încă o dată o asemenea întămplare s-ar putea să mă apuc de pastişat superbele poeme ale mult mai experimentatului poet iubitor de femei, Alexadru Petria. Şi aş putea sfârşi lamentabil, căzând lat înainte de publicarea primei pastişe.